Aflat în deplină maturitate sexuală, Singuraticul George ("Lonesome George"), ultimul exemplar dintr-o specie de broaşte ţestoase uriaşe din Galapagos, ar putea deveni tată.
Un molar de mamut uriaş, descoperit în cariera de lignit Husnicioara a exploatării miniere Mehedinţi, a fost expus pentru prima oară la Muzeul Regiunii "Porţile de Fier" din Drobeta Turnu Severin, informează Agerpres, citându-l pe directorul instituţiei, Sorina Matacă.
„Acestea sunt timpuri extraordinare. Iar noi avem în faţă o provocare extraordinară. Puterea noastră, la fel ca şi convingerea noastră au dat acestei naţiuni rolul de lider în cauza libertăţii. Nici un alt rol din istorie nu poate fi mai dificil sau mai important (...)"
Gravitând fără rost de ceva milioane de ani pe lângă planeta noastră, Luna şi-a găsit în cele din urmă vocaţia, aceea de spaţiu publicitar.În comparaţie cu proiectul Moon Publicity, nicio campanie publicitară nu va mai putea fi considerată agresivă, [...]
16 iulie 1969, trecut de miezul nopţii. Pentru Jack King, se anunţa o zi istorică. Omul conducea departamentul de comunicare din cadrul Centrului Spaţial Kennedy. Iar ziua... în ziua aceea a fost lansată, cu destinaţia Luna, misiunea Apollo 11. Racheta Saturn V purta două module şi cu trei oameni. Iar King, aflat la centrul de comandă de la sol, a devenit portavocea astronauţilor, informează CNN.
Muzeul Asociaţiei americane de golf din Far Hills, New Jersey, adăposteşte cea mai preţioasă crosă de golf din... Univers.
Oamenii de ştiinţă chinezi şi experţi în restaurare de la Mausoleul Împăratului Qin încearcă să descifreze misterul Armatei de războinici şi cai de teracotă.
Oamenii de ştiinţă canadieni au reuşit să reconstituie harta supercontinentului Pangaea, care ocupa Terra în urmă cu 2,5 miliarde de ani. Performanţa cercetătorilor de la Institutul Geologic din Canada a fost posibilă cu ajutorul unei descoperiri de o importanţă covârşitoare - o metodă de analiză a compoziţiei mineralelor rare existente în roci, care permite datarea cu precizie a apariţiei rocilor de origine vulcanică.

-
+ Simptome: Bolile hepatice
06 SEP 2009 / VIAţă SăNăTOASă
-
+ Ph-ul florei vaginale
04 SEP 2009 / VIAţă SăNăTOASă
-
+ Un nou anticoagulant
03 SEP 2009 / VIAţă SăNăTOASă
-
+ Virusul A/H1N1, blând, dar iute
02 SEP 2009 / VIAţă SăNăTOASă
-
+ 6 sfaturi care reduc riscul de cancer mamar
01 SEP 2009 / VIAţă SăNăTOASă
-
+ Studiu: Viitorul nu sună bine
31 AUG 2009 / VIAţă SăNăTOASă
-
+ Durerea care arde
30 AUG 2009 / VIAţă SăNăTOASă
-
+ Colesterolul pentru toţi
29 AUG 2009 / VIAţă SăNăTOASă
-
+ Îngheţata afrodiziacă
28 AUG 2009 / VIAţă SăNăTOASă
-
+ Cum scăpăm de gaze
27 AUG 2009 / VIAţă SăNăTOASă
in Bucuresti - Baneasa
Cer variabil
756 mmHg
Vant
5 km/h V-SV
Prognoza Meteo
Pres.
Pres.
Vizual Impact


Bucuresti















